Site ACRRO

"Restaurarea identitatii"

Membrii Fondatori

Directionare 2 la suta

 
Articole:
 

Bunuri culturale având în constituţie metalul, sunt scoase zilnic la lumină din sol, din mediu subacvatic, sau le întâlnim expuse în aer liber (statui, mecanisme, instalaţii, construcţii metalice, elemente decorative). Prin urmare ele s-au păstrat (un timp mai mult sau mai puţin îndelungat) în sol (piese arheologice), apă marină (piese submersate), atmosferă (artă decorativă expusă, inventar metalic conex patrimoniului imobil, inventar de tehnologie/arheologie industrială).

Piese din fier. Vas din bronz (cetatea Oradea). la descoperire şi după conservare.
 
 
Platoşă din fier, cetatea Oradea (2005), înainte şi după conservare.

 

Metalele expuse în mediile amintite, sunt supuse coroziunii, adică, interacţionează cu parametrii ambientali şi se oxidează, trec din stare metalică în stare ionică. Deci, „ruginirea fierului”, „coclirea cuprului” sunt sintagme ce definesc oxidarea , a fierului, respectiv a cuprului. Prin urmare vorbim despre fenomene transpuse în reacţii chimice.

Produşii de reacţie sunt cunoscuţi sub forma sintagmei „produşi/compuşi de coroziune”, ei sunt cei care se dezvoltă la suprafaţa metalului  Procesul poate fi considerat o re-mineralizare treptată ce decurge (în general) dinspre suprafaţa originară spre interiorul bunului cultural.

 

Statuia lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii, Oradea.
înainte şi după  conservare (2007/2009)

În paralel cu avansarea procesului de coroziune, obiectul îşi modifică proprietăţile/caracteristicile mecanice, fizice, chimice. Dacă iniţial transformările nu sunt sesizabile, ulterior, se poate constata şi cu ochiul liber: modificări de culoare şi rugozitate a suprafeţei; deplasarea suprafeţei originare datorită straturilor de produşi de coroziune aderenţi formaţi; apariţia de fisuri, crevase, desprinderi, colaps (în faza finală).

Există situaţii când produşii de coroziune rezultaţi sunt compacţi, aderenţi, constituind aşa numita „patină nobilă„  care conferă stabilitate, autenticitate şi un efect estetic crescut bunului cultural în cauză. Artefactele realizate din aliaje ale cuprului sunt cele mai ilustrative în acest sens. În contextul amintit, „malachitul” este componentul predominant al patinei nobile rezultate  din procesul de coroziune a cuprului în mediu de carbonat, bioxid de carbon.

 
Vas mineralizat din bronz, înainte şi după  conservare.
 
Natura compuşilor de coroziune este determinată de structura metalică şi de parametrii microclimatului. Spre exemplificare, în patina statuilor de bronz din oraşe, vor predomina sulfaţii (din cauza dioxidului de sulf din atmosfera urbană), sau clorurile, dacă sunt în proximitatea salină a apei marine. Dacă  facem referire la statui, nu trebuie să omitem posibilitatea existenţei unei patine artificiale iniţiale.

„Remedierea”  se realizează prin conservare curativă şi restaurare , măsurile de conservare preventivă asigurând „supravieţuirea” ulterioară a bunului cultural în cauză. În conformitate cu legislaţia în vigoare (HOTĂRÂRE nr.1546 din 18 decembrie 2003 pentru aprobarea Normelor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, publicată în MO 58 din 23.01.2004), cele două noţiuni sunt definite astfel:

  • „conservarea curativă – un ansamblu de măsuri menite să contracareze efectele degradărilor fizice, chimice şi biologice asupra bunurilor culturale mobile, care pot fi efectuate numai de un restaurator acreditat;
  • restaurarea – o intervenţie competentă cu mijloace adecvate asupra unui bun cultural mobil, cu scopul de a stopa procesele de deteriorare, de a păstra cât mai mult posibil din original şi din semnificaţia iniţială a obiectului asupra căruia se intervine”.

Înainte de intervenţie, bunul cultural este examinat şi cercetat pentru: caracterizarea coroziunii (activă sau nu, întindere, gradul de afectare a structurii metalice), analizarea calitativă şi cantitativă a produşilor de coroziune,  a metalului, evidenţierea informaţiilor mascate (ex: detalii de tehnologie, decorări metalice îngropate în produşi de coroziune, etc.). Corelarea rezultatelor, raportarea lor la evoluţia tehnologiilor pot conduce la rezolvarea unor probleme de datare şi autentificare. Analizele se efectuează prin metode complementare nedestructive sau microdistructive. Metoda de analizare aplicată este în funcţie de: scopul cercetării, gradul de mineralizare a metalului, eficienţă şi performanţele metodei.
Coroborarea rezultatelor cercetării bunului cultural cu stăpânirea metodelor de restaurare pot fi garanţia unei intervenţii optime. Spiritul de observaţie, discernământul, dexteritatea manuală, simţul artistic, stăpânirea în egală măsură a cunoştinţelor de factură umană, artistică şi a celor de natură ştiinţifică, tehnică, definesc restauratorul actual.
Bunului cultural tratat i se întocmeşte un dosar de restaurare, în care sunt reunite/consemnate: documentaţia fotografică, rezultatele examinărilor/analizelor, intervenţiile aplicate, controalele periodice efectuate. „Viaţa” bunului cultural va depinde în continuare de asigurarea măsurilor de conservare preventivă.
Cele mai întâlnite metale care se regăsesc în alcătuirea bunurilor culturale sunt fierul şi aliajele sale, cuprul şi aliajele sale, plumbul, staniu, aurul şi argintul.
Fiecare bun cultural are propria lui viaţă anterioară şi se reflectă în starea de conservare din momentul abordării. Prin urmare, fiecare bun cultural pune probleme specifice de rezolvat/tratat şi este tratat ca atare.
Standardizarea, generalizarea şi bagatelizarea pot constitui abordări minimalizante perfide, în detrimentul recuperării informaţiilor discrete dar valoroase, unice uneori şi pe care bunurile culturale nu le dezvăluie oricărui diletant. Acesta este răsplata profesionistului !

Traducere


Acces Membrii